Horoscop dragoste Fecioară/ Ascendent Fecioară – săptămâna 17 – 23 octombrie 2022
Mercur, guvernatorul tău, formează un aspect de susținere cu Saturn, planeta care îți guvernează sectorul afectiv, iar acest aspect ajută în comunicarea cu persoana iubită sau cu copiii. Cumva, poți ajunge mai ușor la o înțelegere în cuplu fără a fi nevoie de certuri și conflicte. În plus, Saturn revine în mers direct și dacă până acum te-ai confruntat cu stări de tristețe, de nefericire, dacă nu ai simțit că ești în relația care trebuie, acestea se mai pot dizolva.