Andrea Bocelli s-a casatorit pentru a doua oara
Celebrul tenor italian Andrea Bocelli a ajuns pentru a doua oara la altar, de data aceasta cu partenera si managerul sau, Veronica Berti. Andrea Bocelli si Veronica Berti au decis sa-si uneasca destinele in mod oficial, dupa 12 ani de relatie. Cei doi au impreuna o fetita, Virginia, nascuta pe 27 martie 2012. Ceremonia a avut loc la o catedrala din Livorno, Toscana, iar receptia a fost gazduita la vila lui Bocelli din Forte dei Marmi, langa Pisa, in prezenta celor mai apropiati prieteni si a familiei. Celebrul tenor italian, in varsta de 55 de ani, mai are doi baieti – Amos, in varsta de 19 ani, si Matteo, de16 ani, din casnicia cu Enrica Cenzatti, fosta sa sotie, de care s-a despartit in anul 2002, cand a intalnit-o pe Veronica. Cei doi si-au inceput relatia la scurt timp dupa divortul lui Andrea, iar in anul 2012 au devenit parintii micutei Virginia, ocazie cu care tenorul a afirmat ca va fi „mult mai protectiv“ fata de fetita decat a fost fata de baieti: “Eu voi fi deja batran cand ea va implini 15 ani. Asa ca le-am spus baietilor mei sa-si asume responsabilitatea fata de ea atunci cand eu nu voi mai fi in stare. Nu mi se pare interesant sa schimb scutece. Treaba mea e sa-i cant pentru a o adormi”, a declarat Andrea Bocelli la scurt timp de la nasterea fiicei lui, pentru revista Hello.
Text: Alexandra Lupu
Foto: google images
Sursa: hellomagazine.com